Acest format se întâlnește mai ales în casele de patrimoniu și în centrele culturale din interiorul țării. Experiența este mai puțin sistematizată decât la un muzeu de stat, dar mai memorabilă pentru o parte dintre vizitatori: aici vezi meșteșugul în desfășurare, nu doar rezultatul lui așezat sub sticlă.
Practic, diferența se simte în trei lucruri. În casele de patrimoniu intri în spațiul locuit, cu praguri, curți interioare și tavane sculptate, nu într-o sală de expunere construită special. Meșteșugarii lucrează acolo unde stau vizitatorii, așa că poți pune întrebări direct. Iar ritmul este al locului, nu al unei audioghid: poți sta mai mult la un atelier și mai puțin la un panou.
Programul caselor de patrimoniu și al galeriilor mici poate fi mai puțin previzibil decât la muzeele de stat. Unele nu listează bilete în același mod, ceea ce înseamnă că accesul se face direct, cu reguli simple la intrare. Verifică dinainte dacă locul este deschis și dacă are ceremonii sau evenimente care schimbă programul — nu te baza pe un orar găsit cu săptămâni înainte.